“Fete și băieți”, de la Teatrul Act, e un adevărat carusel emoțional. Un spectacol comic, inițial, și extrem de dureros ulterior, care prezintă o realitate dezechilibrată a societății în care trăim. Te face să fii extrem de vulnerabil și de empatic, într-un mod în care nici nu te gândeai că poți fi capabil.
Pe Raluca Aprodu am văzut-o în câteva producții teatrale și cinematografice. Pe micul ecran, în “Poveste de dragoste”, “Câini”, “Ruxx”, iar la teatru, în “Pădurea Spânzuraților”, “Repetiție pentru o lume mai bună”, “Cei drepți”, toate la TNB. I-am remarcat talentul de prima dată când am urmărit-o, însă în recentul spectacol văzut, “Fete și băieți”, de la Teatrul Act, mi-a depășit orice așteptare care oricum era foarte sus.
“Fete și băieți”, în regia lui Cristi Juncu, e un one woman show de excepție, care te trece prin toate stările și te lasă la final pur și simplu fără nimic de spus, dar cu multe, foarte multe întrebări. E genul de spectacol pe care îl vezi o dată și pe care îl ții minte toată viața. E un spectacol despre oameni, despre cât de fragili suntem, cum se poate dărâma întreaga existență într-o clipă, despre traume interioare și despre puterea de a merge mai departe. Pe scurt, “Fete și băieți” arată parcursul unei relații de iubire dintre doi tineri, care s-au întâlnit în mod întâmplător, în aeroport. Lucrurile evoluează, devin tot mai serioase și ajung să-și întemeieze o familie. La un moment dat, însă, totul se destramă într-un mod tragic.
Am râs cu gura până la urechi, am simțit milă, revoltă, m-am întristat, am plâns, m-am întrebat de ce. Iar la final am aplaudat fără oprire. A fost magic ceea ce a reușit Raluca Aprodu să facă și câtă emoție a reușit să transmită. Comedia romantică conturată încă de la început se transformă pe parcurs într-un spectacol dur, greu de privit chiar și de cei mai puțin sensibili și empatici.
Chiar dacă e singură pe scenă, timp de o oră și jumătate, Raluca Aprodu are atât de multă credibilitate și conturează povestea cu atât de multă pricepere încât te face să vezi și alte personaje care nu sunt în mod real acolo, te face parcă să simți emoțiile prin care trece și ea și nu te lasă niciun moment să te desprinzi din acel univers.
Piesa a fost scrisă de un dramaturg britanic, Dennis Kelly, iar traducerea le aparține Ralucăi Aprodu și regizorului Cristi Juncu. A fost gândită încă de la început pentru o interpretare solo.
Raluca Aprodu a dezvăluit, recent, într-un interviu, că se pregătește pentru acest spectacol cu trei zile înainte. Încărcătura emoțională este uriașă, atât pentru spectatori, cât și pentru îndrăgita actriță, motiv pentru care după spectacol are nevoie de o pauză de o jumătate de oră în care să fie singură și să nu vorbească cu nimeni.
“E o zi specială atunci când am spectacolul ăsta. Încep să mă gândesc la el cu trei zile înainte: în prima zi îmi dau prima jumătate de text, iar în a doua zi, ultima parte. În ziua spectacolului, îmi dau textul pe sărite, cum spunem noi. Apoi trebuie să apuc să stau întinsă măcar 30 de minute, fie că dorm sau nu, nici nu contează. În jurul orei 15.00 începe un lung șir de tabieturi pe care le respect cu sfințenie, de când am început să-l joc: îmi iau o cafea fără cofeină din același loc, de fiecare dată, o apă plată mică și o banană, iar apoi fumez o țigară în fața teatrului. E ca un ritual și, deși par lucruri superficiale, nu sunt. E ca un drum inițiatic pe care trebuie să-l refac de fiecare dată. Și, inevitabil, cu vreo 20 de minute înainte să încep, am gândul: „Doamne, cum e posibil să vorbesc totuși de una singură timp de o oră și jumătate? Oare mai pot să fac asta?”. După spectacol îmi trebuie minimum 30 de minute să stau liniștită, să nu vorbesc cu nimeni. Sunt „leșinată” la final. Am o combinație de adrenalină și epuizare pe care n-am simțit-o de multe ori în viață”, a declarat Raluca Aprodu pentru Libertatea.
