Am citit Băiatul cu pijamale în dungi, de John Boyne, înainte să văd filmul și fără a avea vreo așteptare. Cu atât mai puternic a fost impactul. A dat cu mine de pământ, este una dintre acele puține cărți care m-au făcut să plâng. În ciuda încărcăturii subiectului, este o lectură fluentă, accesibilă, care te face să o citești foarte ușor.
Băiatul cu pijamale în dungi, o carte despre inocență și nedreptate
Acțiunea se petrece în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar spre deosebire de alte romane construite în jurul acestei perioade, aici aflăm cum au fost întâmplările prin ochii unui copil de nouă ani, Bruno. Băiatul trebuie să-și părăsească locuința din Berlin și să se mute cu părinții și sora lui la “Out-With” (Auschwitz) fiindcă tatăl lui fusese numit comandant și răspundea de lagărul de exterminare. Fiind la vârsta la care curiozitatea și dorința de explorare reprezintă o nevoie uriașă pentru orice copil, Bruno ajunge să-l întâlnească pe Shmuel, un băiat ce se afla de partea cealaltă a gardului care îi despărțea pe evrei de familia băiatului. Se împrietenesc rapid și ajung să se întâlnească zilnic, să poarte tot felul de discuții despre viață. Dialogurile dintre cei doi sunt savuroase și te țin captiv în poveste până la ultima pagină.
Prietenia care se leagă între cei doi depășește orice graniță impusă de rasă, ideologie și război, devenind o dovadă clară a faptului că ura este învățată, nu înnăscută. Practic, mesajul profund al cărții este că inocența, umanitatea și empatia unui copil pot sfida cu ușurință toate aceste nedreptăți.
La final, lectura m-a lăsat cu un sentiment ciudat, între tristețe și speranță, cumva m-a făcut să constat că, probabil, dacă am rămâne veșnic copii, lumea ar fi cu adevărat mai bună.
Te-ar putea interesa și Pacienta Tăcută, de Alex Michaelides. Un thriller psihologic care se joacă cu mintea ta
Te-ar putea interesa și “Din cer au căzut trei mere”, de Narine Abgarian. O carte despre suferință, iubire și speranță
